Ea

În valea pustiită șade o stană,
Înghețată ca o criptă,
Cu o față oglindită în apa înnegrită
De durere, stă și plânge în tăcere.

Pomii o înconjoară, aerul e greu
Respiră, dar însă o omoară...
Sufletul cutreieră „aici și acolo”
Fără încetare simte cum totul moare.

Privește în gol nufărul din mâna sa
Și se întreabă: „de ce eu și nu ea?”
Se ridică, pășește precum o zeiță
Pe o stâncă aspră, fără țintă.

În jos lumea e avidă,
În sus e liniștea divină...
Cu un surâs amar,
Scapă floarea în dulcele calvar.

O vrabie zboară asupra sa
Gându-i tresare...
Și se întreabă: „oare eu sau ea am alunecat? ”
„Oare eu sau ea am plecat?!”.

Când sunt singură

Când sunt singură
Şi închid ochii
Sunt un crin
Sunt un izvor de veselie
Sunt o jucărie
Sunt o adiere caldă de vară
Sunt un cântec liniştit
Sunt o înotătoare
Sunt o sirenă în apă
Sunt o ciocolată neagră
Sunt cea ce mi-am dorit să fiu: o ÎNVINGĂTOARE?!
Iar când ochii îi deschid
Ce vreau să fiu...?!
Sunt o femeie SINCERĂ şi LUPTĂTOARE!!!

Alerg

I. Alerg în jurul lumii ...
Alerg spre voi...
Dar vă răsfirați printre ploii,
Vă amărâți,vă amăgiți dar nu zâmbiți

II. Alerg în noapte, alerg în vis,
Să aud ce mi-ai promis ....
Să văd privirea ta...
Să simt cum îmi trăsare inima.

III. Alerg în umbră, alerg în soare
Să te văd astrule mare !
Doar vag apari... !
Îmi rupi sufletul și dispari.

IV. Alerg, nu te găsesc,
Renunț, dar nu mă amăgesc
Continuu să zâmbesc !
Căci alerg în jurul tău și al lumii să uit că te doresc !

M-ai lăsat...

În tăcere eu trăiesc, plâng și mă gândesc
La ce era între noi...
Când ne plimbam frumos în doi
Printre stropi, furtuni și ploi

Timpul trece, timpul vine
Nu voi întâlni pe nimeni, ca și tine
Cu un zâmbet colorat,
Cu un șarm voalat.

Niciodată nu am sa uit cum ai plecat,
Într-o zi de joi, caldă ca și noi
Cu un surâs ușor m-ai lăsat,
Într-un colț neînsemnat...

Aş vrea...

Aş vrea acum sa o iau pe un alt drum
Să zbor din calvar,din haosul amar
Să trăiesc o clipă, singură dar fericită
Să uit de voi care mi-aţi adus in ochii un şirag de ploii

Aş vrea să păşesc pe al drumului hotar
Ca un înger, plin de har.
Să aleg sămânţa bună de cea rea
Sa fiu un înger pe o stea

As vrea să încerc să ating marea cu degetul
Să sper că într-o zi veti aprecia imperfectul
Să trăiţi o clipă în pielea mea ...
Doar aşa aţi realiza...

Dar voi pleca, şi voi uita
Cum aţi răpit o parte din fiinţa mea
Acum sunt bol de sticlă gol
O ramă cu fotografie rătăciă într-un ocol

Voi aduna fortă şi voinţă
Le voi pune într-o cutie cu o dorinţă :
Ajungând un om cu putinţă
Chiar şi dincolo de nefiinţă

Departe

Plec departe, plec de-a pururi
Departe de voi, departe de noi
Undeva în zarea albastră...
Care-i limpede şi aspră!

Plec departe de suferinţă,
Departe de răutate şi dorinţă
Dincolo de moarte..
Unde voi întâlni un suflet, poate!

Un înger dalb, îmbrăcat în alb...
Cu aripii argintii,cu care pot visa
Mă pot oglindi...
Fără umiliţă ci cu credinţă.

Cu el pot zbura deaspura ta,
Deasupra tuturor,
Care acum mă plâng...
Şi simt cum toate dor !

Cum toţi se aprind brusc,
Dar se sting repede şi uşor
Asemeni unui fum greu
Unui fiu rătăcitor...

Din răutatea ta şi a unora
Lumea a devenit rea....
Dar deasupra ta şade cineva...
Un „el” şi o „ea”.

Care nu împrăştie venin
Care nu trăieşte pentru a judeca
Ci pentru a te cuprinde, pentru a te ierta
Dincolo de gândul tău, de existenţa ta!

Albastru

Te privesc sub cerul albastru,
Ca pe un sfânt, ca pe un astru
Ce împrăştie lumină arzătoare
Dinolo de lumea mare.

Aştept să te pogori, să îmi spui suav şi dulce
Că ai vrea să mori...
Să aluneci pe mâna mea
Şi de-a pururi să mă declari iubita ta.

În braţe să mă strângi,
Lumea toată să o alungi
Să fim doar noi...
Printre furtuni şi ploi !

Să aud al tău glas,să simt a ta privire
Ce mă duce dincolo de nemurire
Să mă învălui cu a ta căldură,
Ce transpare, dar mă fură.

Rupe al tău nemuritor albastru,
Încalecă pe un cal măiastru...
Alunecă în zare...
Şi iubeşte-mă fără încetare!