Trăiesc

Trăiesc în umbra falnicelor ziduri
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid

Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.

Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE

Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu

Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !

Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !