Aş vrea...

Aş vrea acum sa o iau pe un alt drum
Să zbor din calvar,din haosul amar
Să trăiesc o clipă, singură dar fericită
Să uit de voi care mi-aţi adus in ochii un şirag de ploii

Aş vrea să păşesc pe al drumului hotar
Ca un înger, plin de har.
Să aleg sămânţa bună de cea rea
Sa fiu un înger pe o stea

As vrea să încerc să ating marea cu degetul
Să sper că într-o zi veti aprecia imperfectul
Să trăiţi o clipă în pielea mea ...
Doar aşa aţi realiza...

Dar voi pleca, şi voi uita
Cum aţi răpit o parte din fiinţa mea
Acum sunt bol de sticlă gol
O ramă cu fotografie rătăciă într-un ocol

Voi aduna fortă şi voinţă
Le voi pune într-o cutie cu o dorinţă :
Ajungând un om cu putinţă
Chiar şi dincolo de nefiinţă

Departe

Plec departe, plec de-a pururi
Departe de voi, departe de noi
Undeva în zarea albastră...
Care-i limpede şi aspră!

Plec departe de suferinţă,
Departe de răutate şi dorinţă
Dincolo de moarte..
Unde voi întâlni un suflet, poate!

Un înger dalb, îmbrăcat în alb...
Cu aripii argintii,cu care pot visa
Mă pot oglindi...
Fără umiliţă ci cu credinţă.

Cu el pot zbura deaspura ta,
Deasupra tuturor,
Care acum mă plâng...
Şi simt cum toate dor !

Cum toţi se aprind brusc,
Dar se sting repede şi uşor
Asemeni unui fum greu
Unui fiu rătăcitor...

Din răutatea ta şi a unora
Lumea a devenit rea....
Dar deasupra ta şade cineva...
Un „el” şi o „ea”.

Care nu împrăştie venin
Care nu trăieşte pentru a judeca
Ci pentru a te cuprinde, pentru a te ierta
Dincolo de gândul tău, de existenţa ta!

Albastru

Te privesc sub cerul albastru,
Ca pe un sfânt, ca pe un astru
Ce împrăştie lumină arzătoare
Dinolo de lumea mare.

Aştept să te pogori, să îmi spui suav şi dulce
Că ai vrea să mori...
Să aluneci pe mâna mea
Şi de-a pururi să mă declari iubita ta.

În braţe să mă strângi,
Lumea toată să o alungi
Să fim doar noi...
Printre furtuni şi ploi !

Să aud al tău glas,să simt a ta privire
Ce mă duce dincolo de nemurire
Să mă învălui cu a ta căldură,
Ce transpare, dar mă fură.

Rupe al tău nemuritor albastru,
Încalecă pe un cal măiastru...
Alunecă în zare...
Şi iubeşte-mă fără încetare!

Cine ?

Cine râde şi plânge mereu ?
Cine alină sufletul meu?
Cine este suav şi blând ?
Cine plânge în gând?

Cine tace şi zâmbeşte ?
Când în viaţă greşeşte ?
Cine este tandru şi grav ?
Cine mă aşteaptă în prag ?

Cine mă mângâie cu drag ?
Cine îmi oferă o viaţă ?
Cine mă învaţă ?
Cine mă face să intru în delir ?

Cine mă face să respir ?
Cine îmi dă arpi să zbor ?
Cine mă ridică la nori ?
Cine mă învăluie cu căldura?

Când sunt tristă şi imatură ?
Cine mă face fericită ?
Când sunt deznădjduită...
Cine râde şi plânge cu mine ?

Cine în braţe mă strânge ?
Cine mă ocroteşte ?
Când toată lumea mă loveşte,
Cine, cine, cine ! ?

Zbor de copil

de Loredana Florea

Mama îi dulce, mama ii soare,
Mama îi dulce alinare...
Când copilu dulce plânge...
Sau când tresare.

Ea se hrăneşte în continuare
Din a copilului savoare
Care dă vieţii ei culoare
Îl va pierde Ea oare?

Copilul râde, tânara se înveseleşte
Copilul fuge mama simte că trăieşte
Copilul creşte mama îmbătrâneşte
Copilul se maturizează, mama se întristează.

Timpul trece dar ea veghează fără încetare
Somnul fiinţei ajunsă azi mare,
Al cărei chip îşi doreşete să zboare
De sub aripa ocrotitoare, va reuşi Oare?

Trăiesc

Trăiesc în umbra falnicelor ziduri
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid

Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.

Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE

Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu

Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !

Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !

Prin ochii mei

Când ochii îi închid
Visez: la un izvor de veselie
La o jucărie ca-n copilărie
La o familie plină de iubire

Dar... într-o secundă totul se năruie
Mă răpeşte o stare de furie
În care mă adâncesc şi nu vorbesc
Iar la suprafaţă cu greu ies

Cum să pot uita răutatea din privirea ta ?!
Reproşul tău atârnă greu în sufletul meu
Iar nervozitatea ta, mă face să fiu alta
Nu pot să trăiesc aşa mereu!

În dorinţa ta de a-mi face bine
Ai trecut cu totul peste mine
Peste dorinţa,peste viaţa mea
Pentru a-ţi atinge scopul în sine...

Şi care era acela ?!
De a mă educa ?!
Ai reuşit ceva!
Dar, prea puţin pentru aspiraţia mea

Ai reuşit să faci din mine
Un om trist dar, de bine!
Iar acum sunt un suflet rătăcit,
Care privesc fără speranţă spre zenit....