Să simt, aș vrea

Dimineți calde, dulci sau reci
Le petrec cu ochii lipiți de pereți
Așteptând ca mâna ta să mă înconjoare
Să simt privirea ta cum o atrage pe a mea.

Aș vrea să mă trezesc lângă tine
Să simt cum îmi fierbe sângele în vine
Să aud respirația ta....
Cum se apropie de a mea !

Să simt ale tale buze calde,
Cum îmi taie răsuflarea...
Cum astupă gura mea,
Și mă îndeamnă să rămân lipită de a ta.

Aș vrea să simt cum brațele tale
Îmi înconjoară trupul și îl lasă moale
Să simt cum îți tresare inima
Când e lipită de a mea.

Aș vrea să te am lângă mine,
Să îți dăruiesc o parte din mine
Să fi al meu, să fiu a ta,
Din suflet aș vrea, se va putea ?!

Când pierzi...

Când pierzi pe cineva
Stai și privești aievea,
La tot ce a fost, la clipele petrecute
La nopțile sub clar de lună pierdute.

Când pierzi pe cineva
Te simți singur, pustiit...
Fără speranță și învinovățit
Plângi și privești deznădăjduit.

Când închizi ochii, vezi doar o singură ființă
Cea care ieri te-a ridicat,
Te-a adorat...
Iar azi te-a uitat !

Auzi și acum glasul care ieri te striga
Simți azi mâna care te mângâia
Simți parfumul care te învăluia
Și îți spui în sinea ta: „cum te voi uita ?!”

Ceașca ta

Alb, negru, crem, maro
Se joacă în fața mea
Pe o ceașcă de cafea
Care poartă savoarea ta...

Când mă uit la ea
Văd doar privirea ta
Ce mă îndeamnă...
La o gură de cafea

Beau din ceașca ta...
O porție mare de ceai, suc, cafea
Iar ochii tăi se oglindesc neîncetat în ea
Albaștri, albăstrui ca ai nimănui

Ceașca de la tine îmi încălzește sângele în vine
Îmi arată că ești totul pentru mine
Îmi dă forță și dorință !
Să țin la tine cu putință!

Asfințit de soare

În lumina auriu- portocalie
Sare veselă și zglobie
O rază galben portocalie
Plină de căldură și veselie

Învălui natura cu a ei lumină
Ce străbate mii și mii de state
Încălzind un sufelt aflat chiar dincolo de moarte
Dovedind că totul se poate...

Ea

În valea pustiită șade o stană,
Înghețată ca o criptă,
Cu o față oglindită în apa înnegrită
De durere, stă și plânge în tăcere.

Pomii o înconjoară, aerul e greu
Respiră, dar însă o omoară...
Sufletul cutreieră „aici și acolo”
Fără încetare simte cum totul moare.

Privește în gol nufărul din mâna sa
Și se întreabă: „de ce eu și nu ea?”
Se ridică, pășește precum o zeiță
Pe o stâncă aspră, fără țintă.

În jos lumea e avidă,
În sus e liniștea divină...
Cu un surâs amar,
Scapă floarea în dulcele calvar.

O vrabie zboară asupra sa
Gându-i tresare...
Și se întreabă: „oare eu sau ea am alunecat? ”
„Oare eu sau ea am plecat?!”.

Când sunt singură

Când sunt singură
Şi închid ochii
Sunt un crin
Sunt un izvor de veselie
Sunt o jucărie
Sunt o adiere caldă de vară
Sunt un cântec liniştit
Sunt o înotătoare
Sunt o sirenă în apă
Sunt o ciocolată neagră
Sunt cea ce mi-am dorit să fiu: o ÎNVINGĂTOARE?!
Iar când ochii îi deschid
Ce vreau să fiu...?!
Sunt o femeie SINCERĂ şi LUPTĂTOARE!!!

Alerg

I. Alerg în jurul lumii ...
Alerg spre voi...
Dar vă răsfirați printre ploii,
Vă amărâți,vă amăgiți dar nu zâmbiți

II. Alerg în noapte, alerg în vis,
Să aud ce mi-ai promis ....
Să văd privirea ta...
Să simt cum îmi trăsare inima.

III. Alerg în umbră, alerg în soare
Să te văd astrule mare !
Doar vag apari... !
Îmi rupi sufletul și dispari.

IV. Alerg, nu te găsesc,
Renunț, dar nu mă amăgesc
Continuu să zâmbesc !
Căci alerg în jurul tău și al lumii să uit că te doresc !

M-ai lăsat...

În tăcere eu trăiesc, plâng și mă gândesc
La ce era între noi...
Când ne plimbam frumos în doi
Printre stropi, furtuni și ploi

Timpul trece, timpul vine
Nu voi întâlni pe nimeni, ca și tine
Cu un zâmbet colorat,
Cu un șarm voalat.

Niciodată nu am sa uit cum ai plecat,
Într-o zi de joi, caldă ca și noi
Cu un surâs ușor m-ai lăsat,
Într-un colț neînsemnat...

Aş vrea...

Aş vrea acum sa o iau pe un alt drum
Să zbor din calvar,din haosul amar
Să trăiesc o clipă, singură dar fericită
Să uit de voi care mi-aţi adus in ochii un şirag de ploii

Aş vrea să păşesc pe al drumului hotar
Ca un înger, plin de har.
Să aleg sămânţa bună de cea rea
Sa fiu un înger pe o stea

As vrea să încerc să ating marea cu degetul
Să sper că într-o zi veti aprecia imperfectul
Să trăiţi o clipă în pielea mea ...
Doar aşa aţi realiza...

Dar voi pleca, şi voi uita
Cum aţi răpit o parte din fiinţa mea
Acum sunt bol de sticlă gol
O ramă cu fotografie rătăciă într-un ocol

Voi aduna fortă şi voinţă
Le voi pune într-o cutie cu o dorinţă :
Ajungând un om cu putinţă
Chiar şi dincolo de nefiinţă

Departe

Plec departe, plec de-a pururi
Departe de voi, departe de noi
Undeva în zarea albastră...
Care-i limpede şi aspră!

Plec departe de suferinţă,
Departe de răutate şi dorinţă
Dincolo de moarte..
Unde voi întâlni un suflet, poate!

Un înger dalb, îmbrăcat în alb...
Cu aripii argintii,cu care pot visa
Mă pot oglindi...
Fără umiliţă ci cu credinţă.

Cu el pot zbura deaspura ta,
Deasupra tuturor,
Care acum mă plâng...
Şi simt cum toate dor !

Cum toţi se aprind brusc,
Dar se sting repede şi uşor
Asemeni unui fum greu
Unui fiu rătăcitor...

Din răutatea ta şi a unora
Lumea a devenit rea....
Dar deasupra ta şade cineva...
Un „el” şi o „ea”.

Care nu împrăştie venin
Care nu trăieşte pentru a judeca
Ci pentru a te cuprinde, pentru a te ierta
Dincolo de gândul tău, de existenţa ta!

Albastru

Te privesc sub cerul albastru,
Ca pe un sfânt, ca pe un astru
Ce împrăştie lumină arzătoare
Dinolo de lumea mare.

Aştept să te pogori, să îmi spui suav şi dulce
Că ai vrea să mori...
Să aluneci pe mâna mea
Şi de-a pururi să mă declari iubita ta.

În braţe să mă strângi,
Lumea toată să o alungi
Să fim doar noi...
Printre furtuni şi ploi !

Să aud al tău glas,să simt a ta privire
Ce mă duce dincolo de nemurire
Să mă învălui cu a ta căldură,
Ce transpare, dar mă fură.

Rupe al tău nemuritor albastru,
Încalecă pe un cal măiastru...
Alunecă în zare...
Şi iubeşte-mă fără încetare!

Cine ?

Cine râde şi plânge mereu ?
Cine alină sufletul meu?
Cine este suav şi blând ?
Cine plânge în gând?

Cine tace şi zâmbeşte ?
Când în viaţă greşeşte ?
Cine este tandru şi grav ?
Cine mă aşteaptă în prag ?

Cine mă mângâie cu drag ?
Cine îmi oferă o viaţă ?
Cine mă învaţă ?
Cine mă face să intru în delir ?

Cine mă face să respir ?
Cine îmi dă arpi să zbor ?
Cine mă ridică la nori ?
Cine mă învăluie cu căldura?

Când sunt tristă şi imatură ?
Cine mă face fericită ?
Când sunt deznădjduită...
Cine râde şi plânge cu mine ?

Cine în braţe mă strânge ?
Cine mă ocroteşte ?
Când toată lumea mă loveşte,
Cine, cine, cine ! ?

Zbor de copil

de Loredana Florea

Mama îi dulce, mama ii soare,
Mama îi dulce alinare...
Când copilu dulce plânge...
Sau când tresare.

Ea se hrăneşte în continuare
Din a copilului savoare
Care dă vieţii ei culoare
Îl va pierde Ea oare?

Copilul râde, tânara se înveseleşte
Copilul fuge mama simte că trăieşte
Copilul creşte mama îmbătrâneşte
Copilul se maturizează, mama se întristează.

Timpul trece dar ea veghează fără încetare
Somnul fiinţei ajunsă azi mare,
Al cărei chip îşi doreşete să zboare
De sub aripa ocrotitoare, va reuşi Oare?

Trăiesc

Trăiesc în umbra falnicelor ziduri
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid

Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.

Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE

Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu

Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !

Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !

Prin ochii mei

Când ochii îi închid
Visez: la un izvor de veselie
La o jucărie ca-n copilărie
La o familie plină de iubire

Dar... într-o secundă totul se năruie
Mă răpeşte o stare de furie
În care mă adâncesc şi nu vorbesc
Iar la suprafaţă cu greu ies

Cum să pot uita răutatea din privirea ta ?!
Reproşul tău atârnă greu în sufletul meu
Iar nervozitatea ta, mă face să fiu alta
Nu pot să trăiesc aşa mereu!

În dorinţa ta de a-mi face bine
Ai trecut cu totul peste mine
Peste dorinţa,peste viaţa mea
Pentru a-ţi atinge scopul în sine...

Şi care era acela ?!
De a mă educa ?!
Ai reuşit ceva!
Dar, prea puţin pentru aspiraţia mea

Ai reuşit să faci din mine
Un om trist dar, de bine!
Iar acum sunt un suflet rătăcit,
Care privesc fără speranţă spre zenit....

Zâmbete şi fiori

Mă uit în ochii tăi
Şi mă oglindesc în ei
Mici, intenşi dar căprui
Fură inima oricui

Mă uit în privirea ta
Şi întrezăresc o stea în ea
Cu o strălucire plină de speranţă
Cu o voiciune dornică de viaţă

Când mă uit în ochii tăi
Fiinţa râde, sufletul tresare
Totul capătă culoare
Ca un vis…fără încetare

Mă uit în ochii tăi
Şi văd un zâmbet
Care mă ridică la nori
Care îmi dă mii de fiori

Învăț

Învăț în juru-mi să privesc
Învăț să înțeleg și să vorbesc
Învăț să zbor în valea pustiită
Pentru a găsi persoana potrivită
Învăț să cred că viața-i bună
Învăț să cred că pot trăi o clipă
Cât alți într-o lună
Învăț că orice lucru merită prețuit
Învăț că omul trebuie cinstit
Învăț că prieteni sunt simpli trecători
Puțini sunt cei care nu mor
Învăț că oricât mi-ar păsa
Viața-i dură și grea
Învăț că iubirea-i o eternitate,
Ce nu priește nici dincolo de moarte
Învăț ca ura și lașitatea
Nu trebuie să ne conducă viața
Învăț că și minciuna-i o necesitate
Ce ne bântuie pe fiecare în parte
Învăț că în viață nu ești doar un simplu trecător
Ci un om cu suflet cald și nemuritor....

Singură

Sunt singură și privesc
Încerc în jurul meu să vă întrezăresc
Dar... nu reușesc !
Oare nu știu sa dăruiesc ?!

Cu ce am greșit?
Știu...! nu am iubit
Sunt prea răutăcioasă
Dar și lumea plutește sub o imensă angoasă.


Aș vrea să mă pot schimba
Să fiu un înger deasupra unei stea
Dar totul se împotrivește
Nimeni și nimic nu mă clintește.

În zadar fac totul acum
Sunt singură la capăt de drum
M-am rătăcit și simt cum totul i-a sfârșit
În jurul meu lumea a amuțit, toți m-au părăsit!

Plâng

Plâng fără încetare,
Sufletul mă doare...
Totul în mine moare
Pentru că te iubesc cu ardoare .

Plâng după tine,
Cum nu am plâns după nimeni
Dar, tu nu ai ochi să vezi
Ce simt și să mă crezi.

Dă-mi o șansă să-ți demonstrez
Că sunt acel om în care merită să te încrezi
Mi-aș da sufletul și viața ...
Ca să mă trezec lângă tine dimineața.

Plâng în mine când te privesc...
Nu știu cât o să m-ai răzbesc
Mi-e greu să-ți spun că te doresc...
Pentru că nu vreau să te silesc.

Mi-e dor

Mă trezesc în fiecare dimineață
Tristă și înfrigurată
Sufletul ... îmi plânge
Nimeni și nimic nu poate să mi te alunge.

Mi-e dor și aș vrea acum
Să te întorci din al tău drum
Să ne luăm de mână
Să ne sărutăm sub a luminii lună.

Mi- dor să te ating
În brațe să te simt
Să aud al tău suflet cum se zbate
Și al tău trup ce tremură în noapte.

Mi-e dor de tine... de tot ce a fost
Fără tine viața mea nu are nici un rost
Te simt la fiecare clipă, la fiecare pas
Aud mereu al tău glas.