Trăiesc

Trăiesc în umbra falnicelor ziduri
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid

Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.

Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE

Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu

Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !

Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !

Prin ochii mei

Când ochii îi închid
Visez: la un izvor de veselie
La o jucărie ca-n copilărie
La o familie plină de iubire

Dar... într-o secundă totul se năruie
Mă răpeşte o stare de furie
În care mă adâncesc şi nu vorbesc
Iar la suprafaţă cu greu ies

Cum să pot uita răutatea din privirea ta ?!
Reproşul tău atârnă greu în sufletul meu
Iar nervozitatea ta, mă face să fiu alta
Nu pot să trăiesc aşa mereu!

În dorinţa ta de a-mi face bine
Ai trecut cu totul peste mine
Peste dorinţa,peste viaţa mea
Pentru a-ţi atinge scopul în sine...

Şi care era acela ?!
De a mă educa ?!
Ai reuşit ceva!
Dar, prea puţin pentru aspiraţia mea

Ai reuşit să faci din mine
Un om trist dar, de bine!
Iar acum sunt un suflet rătăcit,
Care privesc fără speranţă spre zenit....

Zâmbete şi fiori

Mă uit în ochii tăi
Şi mă oglindesc în ei
Mici, intenşi dar căprui
Fură inima oricui

Mă uit în privirea ta
Şi întrezăresc o stea în ea
Cu o strălucire plină de speranţă
Cu o voiciune dornică de viaţă

Când mă uit în ochii tăi
Fiinţa râde, sufletul tresare
Totul capătă culoare
Ca un vis…fără încetare

Mă uit în ochii tăi
Şi văd un zâmbet
Care mă ridică la nori
Care îmi dă mii de fiori

Învăț

Învăț în juru-mi să privesc
Învăț să înțeleg și să vorbesc
Învăț să zbor în valea pustiită
Pentru a găsi persoana potrivită
Învăț să cred că viața-i bună
Învăț să cred că pot trăi o clipă
Cât alți într-o lună
Învăț că orice lucru merită prețuit
Învăț că omul trebuie cinstit
Învăț că prieteni sunt simpli trecători
Puțini sunt cei care nu mor
Învăț că oricât mi-ar păsa
Viața-i dură și grea
Învăț că iubirea-i o eternitate,
Ce nu priește nici dincolo de moarte
Învăț ca ura și lașitatea
Nu trebuie să ne conducă viața
Învăț că și minciuna-i o necesitate
Ce ne bântuie pe fiecare în parte
Învăț că în viață nu ești doar un simplu trecător
Ci un om cu suflet cald și nemuritor....

Singură

Sunt singură și privesc
Încerc în jurul meu să vă întrezăresc
Dar... nu reușesc !
Oare nu știu sa dăruiesc ?!

Cu ce am greșit?
Știu...! nu am iubit
Sunt prea răutăcioasă
Dar și lumea plutește sub o imensă angoasă.


Aș vrea să mă pot schimba
Să fiu un înger deasupra unei stea
Dar totul se împotrivește
Nimeni și nimic nu mă clintește.

În zadar fac totul acum
Sunt singură la capăt de drum
M-am rătăcit și simt cum totul i-a sfârșit
În jurul meu lumea a amuțit, toți m-au părăsit!

Plâng

Plâng fără încetare,
Sufletul mă doare...
Totul în mine moare
Pentru că te iubesc cu ardoare .

Plâng după tine,
Cum nu am plâns după nimeni
Dar, tu nu ai ochi să vezi
Ce simt și să mă crezi.

Dă-mi o șansă să-ți demonstrez
Că sunt acel om în care merită să te încrezi
Mi-aș da sufletul și viața ...
Ca să mă trezec lângă tine dimineața.

Plâng în mine când te privesc...
Nu știu cât o să m-ai răzbesc
Mi-e greu să-ți spun că te doresc...
Pentru că nu vreau să te silesc.

Mi-e dor

Mă trezesc în fiecare dimineață
Tristă și înfrigurată
Sufletul ... îmi plânge
Nimeni și nimic nu poate să mi te alunge.

Mi-e dor și aș vrea acum
Să te întorci din al tău drum
Să ne luăm de mână
Să ne sărutăm sub a luminii lună.

Mi- dor să te ating
În brațe să te simt
Să aud al tău suflet cum se zbate
Și al tău trup ce tremură în noapte.

Mi-e dor de tine... de tot ce a fost
Fără tine viața mea nu are nici un rost
Te simt la fiecare clipă, la fiecare pas
Aud mereu al tău glas.