de Loredana Florea
Mama îi dulce, mama ii soare,
Mama îi dulce alinare...
Când copilu dulce plânge...
Sau când tresare.
Ea se hrăneşte în continuare
Din a copilului savoare
Care dă vieţii ei culoare
Îl va pierde Ea oare?
Copilul râde, tânara se înveseleşte
Copilul fuge mama simte că trăieşte
Copilul creşte mama îmbătrâneşte
Copilul se maturizează, mama se întristează.
Timpul trece dar ea veghează fără încetare
Somnul fiinţei ajunsă azi mare,
Al cărei chip îşi doreşete să zboare
De sub aripa ocrotitoare, va reuşi Oare?
marți, 16 februarie 2010
sâmbătă, 13 februarie 2010
Trăiesc
Trăiesc în umbra falnicelor ziduri
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid
Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.
Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE
Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu
Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !
Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !
Ce se înalţă spre zenit
Fără sens şi fără sfârşit
Care iau aerul arid
Trăiesc în umbră, în vis
Şi mătur prin sufletu-mi nins
De şiraguri de mărgaritare
Bucăţele lipsite de vlagă şi culoare.
Fericirea se desenează în aliernare
Iar viaţa devine o eternă visare
Ce printr-o izbitură ne trezeşte
Din clipa unică de : UITARE
Începem a căuta un sens, un reper
Dar totu-i nonsens...
Totu-i greoi şi cenuşiu, cerem ajutor ? !
Orizontului plumburiu
Îl primim, cu greu
Prin truda, răbdare, aşteptare...
Ce pare fără să devină mereu
Un moment aşteptat cu ardoare !
Şi totuşi trăiesc, zâmbesc
Dulce-amar în al vieţii chaos
Un nesperat calvar...
Un spatiu dulce-amar !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)