Panseuri adolescentine

duminică, 10 octombrie 2010

Ea

În valea pustiită șade o stană,
Înghețată ca o criptă,
Cu o față oglindită în apa înnegrită
De durere, stă și plânge în tăcere.

Pomii o înconjoară, aerul e greu
Respiră, dar însă o omoară...
Sufletul cutreieră „aici și acolo”
Fără încetare simte cum totul moare.

Privește în gol nufărul din mâna sa
Și se întreabă: „de ce eu și nu ea?”
Se ridică, pășește precum o zeiță
Pe o stâncă aspră, fără țintă.

În jos lumea e avidă,
În sus e liniștea divină...
Cu un surâs amar,
Scapă floarea în dulcele calvar.

O vrabie zboară asupra sa
Gându-i tresare...
Și se întreabă: „oare eu sau ea am alunecat? ”
„Oare eu sau ea am plecat?!”.